Noutati


Societatea civilă reclamă că lucrările la Dâmboviţa Center sunt ilegale PDF Imprimare Email
noutati - Stiri
Luni, 09 Februarie 2009 22:02
Lucările la proiectul Dâmboviţa Center din Bucureşti sunt ilegale în condiţiile în care nu există nici un plan urbanistic zonal (PUZ) aprobat de Consiliul General al Muncipiului Bucureşti (CGMB), a declarat, pentru NewsIn, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

"Proiectul nu are autorizaţie de construcţie pentru ca aceasta nu se poate elibera în lipsa unui PUZ care, înainte de a fi aprobat de CGMB, trebuie supus dezbaterii publice, timp de 15 zile", precizează Nicuşor Dan.

După ce au constatat că lucrările la proiectul Dâmboviţa Center continuă, reprezentanţii Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul a reclamat situaţia printr-o adresă trimisă, joi, la Biroul de disciplină în construcţii din cadrul Primăriei sectorului 1 şi la Direcţia de inspecţie din Poliţia Comunitară a aceluiaşi sector, pentru a opri lucrările. "Singura autorizaţie existentă este o autorizaţie de desfiinţare pentru un corp de imobil amplasat iniţial pe teren. Lucrarea de desfiinţare a fost încheiată, deci până la emiterea unei autorizaţii de construcţie nu ar trebui sa existe nicio activitate pe şantier", se arată în sesizarea organizaţiei neguvernamentale.

"Nu este singura ilegalitate pe care am observat-o. Pe şantier au fost tăiaţi ilegal 800 de copaci, dar nu putem să ne adresăm nimănui, pentru că arborii nu apărea în niciun document oficial, altfel spus nu reprezentau o zonă verde din Bucureşti", mai spune Nicuşor Dan.

Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului (CTUAT), numită de primarul Sorin Oprescu, a aprobat proiectul Dâmboviţa Center, deşi investitorii nu au ţinut cont de recomandările vechii comisii, din "era" Videanu, a afirmat, în noiembrie 2008, preşedintele Ordinului Arhitecţilor Bucureşti, Mircea Ochinciuc.

Proiectul Dâmboviţa Center va fi realizat, în mai multe etape, pe o suprafaţă totală de peste 550.000 de metri pătraţi. Mai întâi, vor fi realizate, pe 39.500 de metri pătraţi, spaţii rezidenţiale şi de birouri. Apoi, un centru comercial de 132.000 de metri pătraţi, hotel şi casino, toate pe 40.000 de metri pătraţi, iar în final un supermarket, pe o suprafaţă 28.000 metri pătraţi, plus o parcare cu circa 3.000 de locuri.

Proiectul va fi realizat de Compania Plaza Centers, care deţine 75% din Dâmboviţa Center. Statul are o participaţie de 15%, prin Compania Naţională de Investiţii, iar restul este al grupului turc Kucuk.
 
Nae Caranfil acuză de plagiat spotul "Delaco" PDF Imprimare Email
noutati - Stiri
Luni, 09 Februarie 2009 21:58
Regizorul Nae Caranfil a declarat vineri, pentru NewsIn, că reclama la caşcavalul "Delaco", difuzată la televiziune, plagiază o secvenţă din filmul "Filantropica", realizat de el în 2002, în timp ce agenţia de publicitate care a realizat spotul se abţine de la comentarii.

"Probabil că şuţii din metrou s-au făcut fraţi de cruce cu copywriterii în costum şi cravată de la agenţiile de publicitate. Se fură portofele, se fură mitraliere, de ce să nu se fure şi scene din <<Filantropica>>. Plus că ideea conform căreia caşcavalul întăreşte muşchii mi se pare insolită. În privinţa unui demers legal, sunt sceptic, nu cred că Legea drepturilor de autor din România este echipată pentru asemenea situaţii. O să mă consult, totuşi, cu un avocat. Creativii din publicitate au noroc că nu trebuie să-şi semneze <<operele>>. Dacă ar fi obligaţi să o facă, mulţi dintre ei ar trebui să-şi poarte ruşinea unor <<furăciuni>> atât de flagrante cum este cea de faţă, asemenea unui dosar compromiţător de la CNSAS. Nu sunt convins că am destulă energie şi rezistenţă la prost-gust, ca să-mi bat capul cu această aiureală", a spus regizorul.

Spotul "Delaco", cu durata de 30 de secunde, prezintă o sală de clasă în care intră patru bărbaţi, decişi să îi convingă pe elevi să renunţe la alimentele considerate nesănătoase. Şeful grupului se repede la pachetele cu mâncare de pe bănci şi le aruncă pe jos, cu gesturi brutale, călcându-le apoi în picioare. Apoi, la sugestia aceluiaşi personaj, un alt musafir îşi arată muşchii la propriu, pentru a-i impresiona pe copii cu privire la efectele benefice ale consumului de alimente fără chimicale.

Cu şase ani înaintea spotului "Delaco", Nae Caranfil, regizor şi scenarist al peliculei "Filantropica", a imaginat o scenă similară, în care doi cămătari dau buzna în clasă, în căutarea unui elev care îi datora bani aşa-numitului Baronul. Intruşii întrerup ora la care preda personajul interpretat de Mircea Diaconu, iar unul dintre ei, sesizând rumoare în bănci, scoate pistolul şi îl agită spre copii, spunându-le imperativ să facă linişte şi să îşi vadă de lecţii.

Directorul de creaţie al agenţiei care a realizat spotul (CAP), Costin Popescu, a refuzat să facă vreun comentariu vizavi de afirmaţiile lui Caranfil, precizând doar că îşi rezervă dreptul de a replica după apariţia materialului pe fluxul agenţiei NewsIn.

Alte voci din rândul publicitarilor sunt însă ferme. "Este copiat 1 la 1 după secvenţa din film. Spotul demonstrează lipsă de imaginaţie", au declarat surse din rândul specialiştilor în creaţie.

Producţiile cinematografice reprezintă o sursă constantă de inspiraţie pentru creatorii de reclame. Unul dintre cele mai apreciate spoturi româneşti de după 1990, creat de Bogdan Naumovici, prezintă cu un umor spumos sinopsisul filmului "Războiul stelelor", cu scopul de a promova marca de televizoare Teletech. Creatorul reclamei şi-a asumat însă fără rezerve atât sursa de inspiraţie, cât şi intenţia de a parodia.

Spotul "Delaco" a ajuns şi în atenţia Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), după ce mai mulţi părinţi au reclamat conţinutul violent din reclamă. "În urma sesizărilor, televiziunile s-au conformat să-l difuzeze numai după ora 22", a precizat preşedintele CNA, Răsvan Popescu.
 
Linie telefonică la Sf.Gheorghe pentru reclamaţiile legate de câinii comunitari PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Luni, 09 Februarie 2009 21:57
Primăria din Sfântu-Gheorghe, Covasna, a decis să înfiinţeze o linie telefonică la Poliţia Comunitară, unde oamenii să poată reclama orice problemă legată de câinii comunitari, transmite corespondentul NewsIn.

Primarul Antal Arpad a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că problema câinilor comunitari din oraş nu este rezolvată în prezent, prin urmare s-a decis ca foarte curând să facă împreună cu societatea civilă un adăpost pentru câini, iar în paralel să dea în folosinţă această linie telefonică, unde oamenii să poată reclama problemele legate de câinii comunitari.

În acest fel municipalitatea doreşte şi să verifice dacă acele semnale primite de la cetăţeni potrivit cărora în oraş apar câini mari, posibil aduşi din alte părţi, sunt reale. “Dorim să avem linie verde care poate fi accesată non stop şi unde cineva preia informaţiile, nu doar despre câini, dar şi alte eventuale probleme”, a menţionat edilul.

Mai multe persoane din municipiu au reclamat la Primărie prezenţa în număr mare a câinilor comunitari sau chiar unele muşcături, în special în unele cartiere.
 
Senatorii jurişti au decis ca băncile să nu poată rezilia direct contractele dacă au mărit dobânzile PDF Imprimare Email
noutati - Stiri
Scris de Administrator   
Luni, 09 Februarie 2009 21:51
Potrivit amendamentelor aduse la OUG 174/2008 care reglemetează protecţia consumatorului, băncile nu vor mai putea să rezilieze contractele clienţilor care, în urma majorarilor dobânzilor la credite, nu îşi pot achita ratele, decât după ce propun reeşalonarea sau refinanţarea creditelor.

Astfel, prin amendamentul depus de senatorul Iulian Urban, se doreşte ca, înaintea deciziei de reziliere a contractului de către bănci, acestea să facă o analiză a condiţiilor financiare şi a veniturilor pe care le are clientul, precum şi a posibilităţii acestuia de a rambursa creditul către bancă la noile niveluri impuse.

„Practic, din acest moment, băncile nu mai pot abuza în relaţia cu consumatorul de servicii bancare(...) Până în acest moment, în momentul în care o bancă îţi trimitea o notificare acasă şi anunţa majorarea dobânzii, singura ta opţiune era fie să accepţi această majorare, fie contractul ţi se rezilia şi trebuia să aduci banii de acasă”, a declarat Iulian Urban.

De asemenea, sancţiunile pe care le plătesc băncile în cazul în care abuzează de drepturile consumatorilor au fost dublate prin amendament, plafonul maxim ajungând la 100.000 lei.

Ordonanţă de urgenţă nr. 174/2008 se referă la modificarea şi completarea unor acte normative privind protecţia consumatorilor. Aceasta a fost adoptată de Comisia juridică a Senatului, urmând să fie trimisă plenului şi apoi Camerei Deputaţilor,  care este for decizional.
 
20 reclamatii pe zi in domeniul bancar PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Marţi, 20 Ianuarie 2009 16:37
Evenimentul zilei ne informeaza ca in ultimul trimestru al anului trecut (2008) ANPC a primit in medie 20 de reclamatii pentru "abuzuri" in domeniul bancar. Mai multe detalii gasiti aici.
 
Unsprezece localuri prahovene au fost închise temporar pentru că nu respectau normele antifumat PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Luni, 19 Ianuarie 2009 00:00

 


Activitatea a unsprezece operatori economici din Prahova a fost oprită temporar de inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, de la începutul anului şi până în prezent, pentru că nu respectau noile norme antifumat intrate în vigoare la 1 ianuarie 2009.

 

Ultima actualizare în Luni, 02 Martie 2009 17:59
 
Reduceri de preţ de până la 70% în magazine, în perioada 15 ianuarie - 15 aprilie PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Joi, 15 Ianuarie 2009 00:00

      Preţurile la îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii sunt, de joi, cu până la 70% mai mici, în majoritatea magazinelor din ţară, odată cu începerea sezonului de reduceri care va dura până pe 15 aprilie.

Ultima actualizare în Duminică, 12 Aprilie 2009 21:01
 
ANPC a controlat calitatea alimentelor de sarbatori PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Miercuri, 14 Ianuarie 2009 00:00

In cursul lunii decembrie 2008,  Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a controlat calitatea şi modul de comercializare a produselor alimentare specifice sărbătorilor (carne preambalată şi preparate din carne, peşte şi preparate din peşte preambalate, produse zaharoase, ciocolată şi produse din ciocolată, produse de cofetărie şi produse de patiserie). 

Ultima actualizare în Luni, 02 Martie 2009 17:59
 


originals.ro

Autentificare