Unsprezece localuri prahovene au fost închise temporar pentru că nu respectau normele antifumat Imprimare
Scris de Administrator   
Luni, 19 Ianuarie 2009 00:00

 


Activitatea a unsprezece operatori economici din Prahova a fost oprită temporar de inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, de la începutul anului şi până în prezent, pentru că nu respectau noile norme antifumat intrate în vigoare la 1 ianuarie 2009.

 

Angajaţii OPC Prahova au verificat, în perioada 5-11 ianuarie a.c., 26 de localuri din judeţ, neregulile fiind sancţionate cu amenzi de aproape 95.000 de lei. "În urma controalelor, s-a dispus suspendarea temporară a activităţii, până la intrarea în legalitate, în cazul a 11 operatori economici, reluarea activităţii făcându-se numai cu acordul scris al OPC Prahova", se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, transmite corespondentul NewsIn.

De la 1 ianuarie 2009, a intrat în vigoare o ordonanţă care prevede ca spaţiile pentru fumat din locurile publice să fie delimitate şi asigurate cu ventilaţie. De asemenea, în restaurante şi baruri, spaţiile pentru fumat trebuie să reprezinte maximum 50% din suprafaţa spaţiului alocat clienţilor. Cei care au o suprafaţă mai mică de 100 de metri pătraţi, trebuie să aleagă între a funcţiona fie ca unităţi în care se fumează, fie ca unităţi în care nu se fumează.

Operatorii economici care încalcă legea vor avea de plătit amenzi care pornesc de la 100 de lei şi pot ajunge până la 50.000 de lei şi riscă chiar închiderea temporară a activităţii până la remedierea problemelor.

 

Ultima actualizare în Luni, 02 Martie 2009 17:59