Nae Caranfil acuză de plagiat spotul "Delaco" PDF Imprimare Email
(1 vot, in medie 4.00 din 5)
noutati - Stiri
Luni, 09 Februarie 2009 21:58
Regizorul Nae Caranfil a declarat vineri, pentru NewsIn, că reclama la caşcavalul "Delaco", difuzată la televiziune, plagiază o secvenţă din filmul "Filantropica", realizat de el în 2002, în timp ce agenţia de publicitate care a realizat spotul se abţine de la comentarii.

"Probabil că şuţii din metrou s-au făcut fraţi de cruce cu copywriterii în costum şi cravată de la agenţiile de publicitate. Se fură portofele, se fură mitraliere, de ce să nu se fure şi scene din <<Filantropica>>. Plus că ideea conform căreia caşcavalul întăreşte muşchii mi se pare insolită. În privinţa unui demers legal, sunt sceptic, nu cred că Legea drepturilor de autor din România este echipată pentru asemenea situaţii. O să mă consult, totuşi, cu un avocat. Creativii din publicitate au noroc că nu trebuie să-şi semneze <<operele>>. Dacă ar fi obligaţi să o facă, mulţi dintre ei ar trebui să-şi poarte ruşinea unor <<furăciuni>> atât de flagrante cum este cea de faţă, asemenea unui dosar compromiţător de la CNSAS. Nu sunt convins că am destulă energie şi rezistenţă la prost-gust, ca să-mi bat capul cu această aiureală", a spus regizorul.

Spotul "Delaco", cu durata de 30 de secunde, prezintă o sală de clasă în care intră patru bărbaţi, decişi să îi convingă pe elevi să renunţe la alimentele considerate nesănătoase. Şeful grupului se repede la pachetele cu mâncare de pe bănci şi le aruncă pe jos, cu gesturi brutale, călcându-le apoi în picioare. Apoi, la sugestia aceluiaşi personaj, un alt musafir îşi arată muşchii la propriu, pentru a-i impresiona pe copii cu privire la efectele benefice ale consumului de alimente fără chimicale.

Cu şase ani înaintea spotului "Delaco", Nae Caranfil, regizor şi scenarist al peliculei "Filantropica", a imaginat o scenă similară, în care doi cămătari dau buzna în clasă, în căutarea unui elev care îi datora bani aşa-numitului Baronul. Intruşii întrerup ora la care preda personajul interpretat de Mircea Diaconu, iar unul dintre ei, sesizând rumoare în bănci, scoate pistolul şi îl agită spre copii, spunându-le imperativ să facă linişte şi să îşi vadă de lecţii.

Directorul de creaţie al agenţiei care a realizat spotul (CAP), Costin Popescu, a refuzat să facă vreun comentariu vizavi de afirmaţiile lui Caranfil, precizând doar că îşi rezervă dreptul de a replica după apariţia materialului pe fluxul agenţiei NewsIn.

Alte voci din rândul publicitarilor sunt însă ferme. "Este copiat 1 la 1 după secvenţa din film. Spotul demonstrează lipsă de imaginaţie", au declarat surse din rândul specialiştilor în creaţie.

Producţiile cinematografice reprezintă o sursă constantă de inspiraţie pentru creatorii de reclame. Unul dintre cele mai apreciate spoturi româneşti de după 1990, creat de Bogdan Naumovici, prezintă cu un umor spumos sinopsisul filmului "Războiul stelelor", cu scopul de a promova marca de televizoare Teletech. Creatorul reclamei şi-a asumat însă fără rezerve atât sursa de inspiraţie, cât şi intenţia de a parodia.

Spotul "Delaco" a ajuns şi în atenţia Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), după ce mai mulţi părinţi au reclamat conţinutul violent din reclamă. "În urma sesizărilor, televiziunile s-au conformat să-l difuzeze numai după ora 22", a precizat preşedintele CNA, Răsvan Popescu.
 
originals.ro

Autentificare